Ceva despre BUCEGI

In lantul Carpatilor romanesti un loc de frunte ii revine cetatii de piatra a Bucegilor, inaltata deasupra obarsiilor vailor Prahovei si Ialomitei si strajuind cu latura dinspre miazanoapte trecatoarea Branului. Privit in ansamblu, masivul este format dintr-un arc de culmi in forma de U, cu deschidere catre sud. Cele doua ramuri ale arcului, de directie generala nord-sud, aproape paralele pe o distanta de circa 15 km, cuprind intre ele bazinul superior al Ialomitei si converg la extremitatea lor nordica spre varful Gavanele (2402m), nu departe de Vf. Omu (2507m), punctul culminant al masivului si unul dintre cele mai inalte varfuri din Carpatii nostri. Ramura dinspre rasarit, inaltata deasupra vaii Prahova, este denumita culmea principala a Bucegilor, iar cea dinspre apus, culmea Strunga. In afara de acestea, din nordul de culmi format de Vf. Gavanele se mai desprinde catre nord o creasta singuratica, scurta, denumita culmea Bucura, cumpana de ape intre Varful Cerbului (spre est) si Vf. Gaura (spre vest), respectiv intre bazinul Prahovei si Birsei, si care conduce in Vf. Omu. Din acest varf radiaza o multime de culmi ramificate care in cea mai mare parte alcatuiesc portiunea transilvaneana a masivului si pe care le denumim culmile nordice.Din partea de nord a arcului format de culmea principala si culmea Strunga se mai despart catre interiorul arcului trei culmi relativ scurte, de directie generala nord-sud, care inchid intre ele caldarile glaciare ale vailor ce formeaza obarsiile vaii Ialomita; acestea sunt culmile interioare. Top | Pagina Principala

SFINXUL IARNA

Cuprinsa intre adancile depresiuni ale vailor Prahovei si Ialomitei, culmea principala a Bucegilor se caracterizeaza in primul rand prin formele sale de relief puternic contrastante, si anume: versantul prahovean si platoul Bucegilor. Astfel, versantul prahovean este in cea mai mare parte stancos si abrupt, pe o diferenta de nivel de 500-900 m si pe o lungime de circa 10 km. Pereti stancosi inalti, brazdati de vai si hornuri adanci si incinsi de numeroase brane, tarcuri ascutite, creste zvelte si ferestruite inaltate intre adancile vagauni ale vailor; toate acestea alcatuiesc impresionantul peisaj al abruptului prahovean. Un remarcabil specific al acestul versant si in general al abrupturilor Bucegilor, il determina "branele", acele pridvoarede regula inierbate care inlantuie pieptul muntelui, adesea ca niste praguri succesive la diferite inaltimi - pe alocuri - sunt unicele cai pentru strabaterea "de-a coasta" a versantilor abrupti.In contrast izbitor cu versantul prahovean abrupt, in crestetul culmii principalese intinde un podis inalt, platoul Bucegilor, larg de 1-3 km si desfasurat pe o distanta de aproape 10 km. Platoul, acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri, este in cea mai mare parte usor indulat, inclinat de la nord catre sud si situat intre 1600 - 2400 m altitudine. El este strabatut in lung de usoara depresiune a piriului Izvorul Dorului care isi trage apele de sub creasta Babele. Monotonia intinselor cline desfasurate de-a lungul firului apei Izvorul Dorului, serpuit printre nesfarsite pajisti de taposica si spinarile domoale, unduite de sei largi ce strajuiesc zarea dinspre miazazi, dau nota specifica peisajului odihnitor al acestui podis inalt. Valea Izvorul Dorului, cat si viroaga ce formeaza in platou odarsia vaii Jepilor, despart doua siruri paralele de inaltimi, spre rasarit sirul prahovean si spre apus sirul ialomitean. Versantii interiori ai muntilor din aceste doua siruri, care cad spre Vf. Izvorul Dorului sau obarsia vaii Jepilor, sunt scurti si usor inclinati, determinand astfel suprafata aproape tabulara a platoului. Sirul prahovean este alcatuit din urmatorii munti, ale caror inaltimi descresc de la nord catre sud: Cosila (2409 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2075 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2102 m), Coltii lui Babes (2059 m), Vanturisu (1942 m). Top | Pagina Principala

Cu creasta incununata de Crucea Eroilor, Caraimanul domina V. Prahovei deasupra Bustenilor, oferind una dintre cele mai marete privelisti din abruptul prahovean al Bucegilor. Versantul rasaritean sau Fata Caraimanului se inalta deasupra padurilor pe o diferenta de nivel de 500-700 m, si este brazdat de o singura vale mai insemnata, Valea seaca a Caraimanului, afluenta a Vaii Albe. Caraimanul este despartit de muntele vecin dinspre sud, Jepii Mici, prin adanca depresiune formata de Valea Jepilor, numita si Valea Caraimanului. Valea isi trage obarsiile din platou, iar din marginea acestuia formeaza o ruptura de panta de aproape 200 m, Cascada Caraimanului. Valea se adanceste apoi intre maluri puternic inclinate si conflueaza cu V. Prahovei la Busteni. Top | Pagina Principala

Cursul superior al raului Ialomita a fost descris nu de putine ori in operele scriitorilor, ca Cezar Bolliac, Al. Vlahuta, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Radulescu. Deschiderea catre turism a zonei a fost realizata prin modernizarea cailor de acces, datorita oamenilor deosebiti ai locurilor, datorita frumeusetilor peisajului. Cu masina, din DN 71 pornesc doua drumuri: unul din satul Moroieni, de langa Sanatoriul cu acelasi nume, si al doilea, la altitudinea 1000 de pe Paduchiosul este un drum la dreapta spre Dichiu pana la Zanoaga, si trec pe langa cabana Bolboci, lacul Bolboci, cheile Tatarului, cabana Padina si ajung la complexul moarhic Pestera Ialomitei. Stravechea Ialomita, axa ce traverseaza aceasta zona, este un izvor ce porneste de la picioarele varfului Omu, si a devenit un leagan al vietii si al frumusetii acestor locuri, din timpuri dacice, sau chiar mai demult. In vecinatatea izvoarelor, la intrarea in pestera Ialomita, credinciosii si calugarii din satele invecinate (Pietrosita, Moroieni, Bran, Moeciu, s.a.) au construit o manastire ortodoxa inca din vremuri stravechi. Bisericile si schiturile calugarilor au ars de patru ori in timpul a patru secole de existenta, ultimul incendiu a distrus totul in anul 1961. Incepand de la 1 August 1993, intregul complex a fost complet revizuit, a fost construita o manastire chiar la intrarea in pestera. Top | Pagina Principala

In vara lui '99 am avut sansa de a vizita platoul Bucegilor. Pestera Ialomicioarei este printre locurile care mi-au ramas intiparite in minte, loc cu arome de stravechi. Am pornit din Busteni, pe la ora 9 dimineata. Dupa o mica coada la telecabina am reusit sa ajungem pe platou. In timpul urcarii  am putut sa readmir Valea Jepilor, pe unde coborasem  de la Crucea Caraiman, intr-o seara ploioasa. Vederea este superba, si, bineinteles, numai cine nu a fost nu poate sa-si inchipuie senzatiile  care te curprind vazand-o. Am ajuns pe platou repede si vremea, ca mai toata perioada, si-a inceput fandoselile, a pornit o ploaie hotarata, dar care s-a oprit apoi brusc, lasand loc unui soare la fel de hotarat. "E timpul sa fugim spre Pestera!"- ne-am zis, si, cu ajutorul indicatoarelor am pornit la drum, care avea sa dureze cam doua ore, cu mici urcusuri si coborasuri, usor de parcurs, dar destul de obositor. La un moment dat se vede intrarea in pestera, cu manastirea din fata, undeva departe, de parca ar fi suspendata sus in stanca muntelui. Foarte aproape de pestera este un hotel mare si modern (se poate ajunge aici si cu masina, pe partea cealalta a muntelui). Am vazut manastirea veche si niste calugari spaland lenjerie la ...o masina de spalat automata. Apoi, pe un mic podet bine amenajat, am reusit sa ajungem la poarta impunatoare a Pesterii. Temerile noastre ca nu avem lanterne s-au dovedit false intrucat Pestera Ialomitei este o pestera care se respecta, deci luminata. Am patruns foarte mult, prin diverse grote, pe un traseu amenajat, si cel mai tare mi-a placut Grota Ursilor (o grota imensa) si izvorul subteran (aproape un lac) de care am dat. De fapt veti mai gasi in curand in pagina fotografii dragute din Pestera Ialomitei. Pestera se termina cu un altar, de fapt o stalacmita in forma de Fecioara Maria cu pruncul. Amenajarea pesterii si reconstructia manastirii a fost realizata de Fabrica de Ciment Fieni, care cred ca a investit mult ca sa o faca asa cum este. Am vazut de curand la Atomic o emisiune despre Pestera, interesanta, in care se spunea ca monahii le-au deschis poarta cu greu, cu greu i-au lasat in pestera, dar nu le-au aprins luminile. Asa ca daca va trece prin minte gandul sa o vizitati, nu uitati lanternele. Drumul inapoi a fost ceva mai greu, dar la fel de frumos, a inceput ca din senin (asta e caracteristic Bucegilor) o ploaie din ce in ce mai deasa si, pe la sase seara ploua deja cu galeata. Am avut norocul  ca telecabina mai functiona (normal se inchide la 17). Din varful Bucegilor pana la Pestera Ialomitei exista si un teleferic, dar care cica nu functioneaza (desi e bun ) de vreun an.   Ar fi fost bine sa functioneze caci, pentru un turist, este cam greu sa alerge doua ore pana acolo, sa viziteze klumea si sa se grabeasca inapoi. Asta doar in cazul in care turistul cu pricina nu doreste sa ramana peste noapte pe platou sau la hotelul de langa Pestera. Si ideea nu e rea, dar pentru cine poate si-si permite. Top | Pagina Principala