Copilul Grigore Moisil
Grigore Moisil,
“Grigri”, cum îl alinta mama lui şi cum va rămâne toată viaţa pentru rude
şi prieteni, se dovedeşte foarte repede a fi un copil de o inteligenţă
neobişnuită, de o curiozitate niciodată satisfăcută. Cu permanentele lui
întrebări, ajungea să îşi exaspereze până şi mama, deşi ea, învăţătoare
din vocaţie, era extrem de răbdătoare cu copiii. Voluntar şi încăpăţânat,
preferând cărţile cu poze, în locul suitul în pomi sau jocurilor băieţeşti,
era nevoie de îndelungi insistenţe pentru a-l sili să lase cartea din
mână şi să iasă cât de cât la aer. A fost fericit în ziua în care a învăţat
să citească.
Grigore Moisil povestea cum una din marile sale plăceri, pe la 4-5 ani,
era să meargă cu mama lui la plimbare, pentru a privi vitrinele. Dar ea
îl lua cu o condiţie: “Să se bucure numai cu ochii”. N-avea voie să ceară
mereu câte ceva, cum fac de obicei copiii, şi poate de aceea n-a fost
niciodată blazat.
Ambii părinţi, dar mai ales mama, s-au
ocupat de la început de orientarea copilului lor mai mare. Mama l-a învăţat
pe copil întâi să socotească, apoi să citească şi să scrie.
În anul 1910, Constantin Moisil este transferat profesor de istorie la
liceul Matei Basarab din Bucureşti. Se mută cu familia în capitala ţării,
unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.
Peste 2 ani, Grigore Moisil, în vârstă de 7 ani, intră elev în clasa întâi
la şcoala primară de băieţi nr 19. În această şcoală va urma primele patru
clase. Elevul este silitor şi conştiincios. Arată un spirit de precizie
uimitor pentru vârsta lui. În primul caiet de şcoală din clasa întâi figurează
un program scris de el, în care acordă minutelor, sferturilor de minut,
deci cifrelor, o importanţă mai mare decât ortografiei.
Admiraţia pentru maşinile mecanice exprimată de copilul de 9 ani ni se pare astăzi semnificativă pentru viitorul profesor de matematică.